PDF Print E-mail
Despre noi
Written by Irina Patras
Sunday, 04 September 2011 21:37
There are no translations available.

Centru de Consiliere - Unitatea de Extensie s-a format ca urmare a două nevoi. Nevoia societății de a beneficia de pe urmele cercetării și nevoia Universității, ca spațiu de studiu de a transmite către societate rezultatele obținute în urma cercetărilor. Universitatea nu este doar un loc în care studenții participă la cursuri și la laboratoare în ideea ca la finalul anilor de studiu să primească o diplomă de absolvire. Universitatea este și un loc în care cadrele didactice, masteranzii, doctoranzii și postdoctoranzii aleg o temă de cercetare și despică firu-n patru până află și cele mai mici detalii despre subiectul studiat; ei află lucruri noi pe care le pun pe hârtie. Hârtiile acestea, numite lucrări științifice rămân de cele mai multe ori în reviste și jurnale pentru care de obicei accesul se face contra cost. Unitatea de extensie, prin membrii ei, numiți extensioniști dorește ca aceste informații să ajungă acolo unde le este locul, și anume la beneficiarii ei de drept, și anume societatea, formată din fermieri, crescători de animale, apicultori, legumicultori, pomicultori ș.a.m.d. Pe scurt, Unitatea de extensie vrea ca această barieră să fie doborâtă. O barieră informațională care pentru unii este grea de trecut. Împreună însă, putem fi mai buni. Nevoia este de ambele părți: Universitatea are nevoie de beneficiarii din societate că să îi folosească datele obținute din cercetare, iar societatea are nevoie de cercetare pentru a-și îmbunătăți performanțele. Oprindu-ne și asupra aspect, se constată mari deficiențe în ceea ce privește performanța. Conform unui studiu realizat în macroregiunea Sud Vest, majoritatea persoanelor din mediul rural trăiește încă din agricultura de subsidență. Motivele care întrețin situația sunt detaliate în fascicula de extensie postată la capitolul Materiale.

Deși relativ un concept rar întâlnit la noi în țară, extensia universitară este bine înrădăcinată în Statele Unite ale Americii și în țările din Europa de Vest, unde funcționează de ani buni. Succesul de care se bucură astfel de asociații din alte părți ale lumii este bazat pe încrederea antreprenorilor în consiliere și pe conștientizarea faptului că la nevoile lor extensionistul aduce soluții.

Celor care se întreabă cu ce anume se ocupă Unitatea de Extensie le putem răspunde foarte ușor: consilierea este activitatea sa de bază. Specialiștii din domeniul agricol, zootehnic, horticol și al medicinei veterinare vă pot informa în domeniul agribusiness-ului. Veți afla despre noutățile din domeniu, despre tehnologii moderne, despre programele de finanțare, despre posibilitățile de evoluție și despre managementul afacerii dumneavoastră. Căile de informare sunt prin consiliere directă sau îndrumarea către persoane terțe, specialiștii din domeniile solicitate sau prin oferirea gratuită a unor materiale de extensie universitară; o parte dintre acestea le puteți accesa direct de pe site, de la secțiunea amintită mai sus sau din Activitățile Asociației.

Last Updated ( Thursday, 28 January 2010 05:53 )
 

link item